Iaacasa.ro

Despre oameni și mesaje

Pe la sfârșitul lui august mi-am dat seama că tot ce-mi lipsește pentru a fi un om împlinit e un zdrobitor de fructe. Spre deosebire de alte scule și unelte pentru care solicit AI-ului studii aprofundate, în acesta caz știam exact ce vreau.

Dau o căutare pe Google - găsesc respectivul agregat și-l comand. Preț? Între 1600-2000 de lei. Pe pagina a doua a căutării: 1400 de lei. După nici 24 de ore primesc un mail de anulare a comenzii - lipsă stoc. Nu intru în polemici gen "dar pe site figurează în stoc că altfel nu aveam cm să dau comanda".

Reiau căutarea. Găsesc cu 1200 de lei. Dau comandă.
După vreo 5 zile îmi dau seama că nu m-a sunat mama să-mi zică " iar a adus curierul o tâmpenie, pe ăsta unde ți-l pun?". Intru pe site - comanda mea apărea "în prelucrare". Contactez vânzătorul. Pe livechat ca să nu deranjez. Îmi citește mesajul. Nu-mi răspunde. Îl sun - nu-mi răspunde. Ieri dau mesaj că anulez comanda. În aproximativ 2 minute mă sună să mă întrebe dacă sunt sigur că o anulez. Pentru că tocmai se pregătea să o ambaleze. Îi confirm decizia mea pripită.

Ieri îmi dau seama că week-end-ul se apropie și eu n-am cu ce să fac sucul de mere. Caut încă o dată și găsesc zdrobitorul la 800 de lei. 800 de lei? Vreau să dau comanda, dar un gând mă străfulgeră: "dacă e un site pirat și-mi ia datele cardului?Iar hrănesc un sat din Bangalore până reușesc să-l blochez!" Sun.

Degeaba mă jur că asta a fost discuția că nu o să mă credeți.
- Alooo!
- Alo! Sărut mâna!
- Nu-i nevoie! Bună ziua!

Niciodată n-am mai primit răspunsul ăsta. Simt că am nimerit unde trebuie.

- Doamnă, aș vrea să comand un zdobitor de fructe de la dvs.
- Păi comandați, domnu'!
- Aș fi comandat deja, dar site-ul nu funcționează.
- Aaa... site-ul! Da, am mare problemă cu site-ul. Două echipe de băieți au lucrat la el și tot n-a ieșit. Sunteți din Oradia?
- Nu.
- Dacă erați din Oradia veneați până la mine.
- Veneam sigur, doamnă, că-mi place vocea dvs, dar sunt în București. Puteți să mi-l trimiteți prin curier?
- Sigur. Dacă-l am vi-l trimit. Că nu știu ce ați văzut pe site-ul ăla. Ce ați zis că vreți?

- Zdrobitorul din inox. La 800 de lei.
- Stați să mă uit.
- Păi m-am uitat eu. Apare ca fiind pe stoc.
- Eu mă uit în magazie, domnu'. Că uneori ce am în magazie nu e pe site și invers. Stați și nu închideți.

Stau și nu închid.
- Domnu' aveți noroc. Am unu'. La 800 de lei, cm ați zis. L-am găsit mai greu că puseseră băieții ăștia ceva peste el.

Nu mă interesează ce puseseră băieții aceia peste el. Sper că nu o cifă cu beton. Mă interesează dacă chiar e la preț de dumping.
- Și e la 800 de lei?
- Da, domnu'. Îmi pare rău, da' s-au scumpit toate. Îl vreți?
- Ăăă, da, evident.
- Vi-l trimit. O zi bună!
- Stați puțin, vă rog, că nu v-am dat adresa!
- Așa e. Adresa, vă rog. București...
- Nu București. În Vrancea.
- De ce în Vrancea dacă sunteți în București?
- Păi acolo am fructele, doamnă!
- Așa e. La București unde să aveți fructe?!

Îi dau adresa.
- După ce închidem apelul o să primiți un mesaj. Vă rog să răspundeți la el.

WOW! Nu-i merge site-ul , dar mesaje automate trimite ca vodafonu.

- Sigur că da. Mesaj din acela de satisfacție?
Pauză lungă.
- Nu, domnu'. Mesaj de confirmare a comenzii.
- A, sigur, o să confirm. La revedere!
- O zi bună, domnu'!
Și ce aud în timp ce mă pregăteam să închid? O voce din Oradia care încă nu închisese telefonul.
-... vrea mesaj de satisfacție...

Sincer nu știu dacă îmi vine zdrobitorul. Dar nici nu prea mai contează pentru că încă râd.

În urmă cu doi ani - cam așa - m-a întrebat Bogdan-Te-Lepezi-De-Satana ce spun evreii despre iad. Nu mai țin minte ce tâmpenie i-am răspuns, dar adevărul e că nu mă interesase subiectul și mare lucru nu știam.
Acum știu câte ceva și e un moment minunat să vă spun și vouă pentru că nu în fiecare zi lansează Behemoth un cover reușit, mai ales după Venom.

Iadul, la evrei, nu exista. Au o structură cu scop corecțional, dar pedeapsă veșnică, smoală, furci, temperaturi înalte etc n-au.

– Înaintea facerii lumii a fost pregătit Gehinnomul. Nu ca împărăție a răului, ci ca instituție de reabilitare spirituală aflată tot sub înaltul patronaj al lui Dumnezeu. Judecata obișnuită durează maximum douăsprezece luni. Și atenție! Sâmbăta nu se operează torturi. Râdem, glumim, dar Sabatul e Sabat și pentru păcătoși. Sunt câteva cazuri - puține ce-i drept - în care poți primi pedeapsa pe veșnicie, dar trebuie să fi făcut ceva mai grav decât să descarci GTA6 de pe un site pirat. Trebuie să fii eretic, informator, să negi Tora ori să fii conducător care își terorizează comunitatea fără un scop legitim. De exemplu: dacă ești un demnitar torționar și eretic, fost informator al securității, din punct de vedere material o duci bine. Din punct de vedere spiritual ai belit-o 6 zile din 7 tot restul eternității.

– În a șasea zi a Genezei, mai precis Vineri seara, Dumnezeu a creat sufletele demonilor, dar n-a mai apucat să le facă și trupurile. A intrat Sabatul și lucrarea s-a oprit. Drept urmare aceștia (demonii) nu-s nici îngeri chiar dacă au aripi, traversează lumea și cunosc viitorul, dar nici oameni chiar dacă mănâncă, se înmulțesc și mor ca orice asigurat CNAS. Satan nici măcar nu este șeful lor. În Iov e procurorul lui Dumnezeu: îl acuză pe om, dar nu poate face nimic fără aprobare. Talmudul complică lucrurile spunând că Satan, înclinația rea și Îngerul Morții sunt același individ. Adică te convinge să păcătuiești, te reclamă și apoi vine să execute sentința.

- Conform Talmudului (Berakhot 6a), demonii sunt omniprezenți : dacă ochiul ar avea puterea să-i vadă, nicio creatură n-ar rezista; Tot aici găsim o metodă sigură de a le detecta prezența: cenușă presărată în jurul patului, pentru a le vedea urmele ca de cocoș. Demonii (Shedim) nu sunt personificări ale răului moral, ci o clasă de ființe create, nu antagoniști cosmici ai lui Dumnezeu. Iudaismul rabinic e ferm monoteist: nu există o forță a răului independentă de voința divină.

- Sheol apare în Tora și în restul Tanahului (Geneza 37:35, Numeri 16:30-33) ca sălaș comun al morților indiferent de calitatea morală a acestora. E mormântul colectiv și nu un loc de judecată.

Desigur sunt și alte amănunte picante, dar să nu-l lăsăm pe Nergal să predice în pustiu. Și apropo, la sfârșitul vremurilor, drepții participă la un ospăț cu Leviathan și Behemoth. Behemoth nu este demon, ci o vită primordială gigantică. Deci, dacă te porți frumi primești friptură de Behemoth.

BEHEMOTH (feat. Shagrath of Dimmu Borgir) - In League With Satan (Official Music Video) The official music video for Behemoth's "In League With Satan" from...

Review-urile de pe emag sunt la fel de savuroase pentru un cumpărător compulsiv precum Fefeleaga pentru un împătimit de literatură.
Din motive personale azi căutam un șarpe. Când am găsit pitonul convenabil - atât ca preț cât și ca suplețe - am început sā citesc recenziile. Apoi să le trimit mai departe.
Atât pot să vă spun: m-a sunat Ilinca și mi-a zis că a trebuit să iasă din bibliotecă pentru că râdea cu sughițuri și îi deranja pe ceilalți care moțăiau cu cărțile în brațe.

Despre oameni, inteligență artificială și mistici

Când devii mistic nu-ți spune nimeni că în afară de post, rugăciune și paloare cadaverică mai ai și alte nevoi.
Ca să fiu sigur că nu ratez ceva divinitate am decis să devin mistic în toate cele trei religii abrahamice.
Și unde m-am împiedicat? Unde au apărut nevoile complementare? În teorie, evident.

Știți ce nasol e să vrei să ai un tete-a-tete cu Fiul și să-ți lipsească 3 volume din Filocalia părintelui Stăniloaie? Fix alea din care știi că-ți pică la epifanie.

Sau să vrei să te lumineze Mahomed și să n-ai 39 din cele 40 de cărți ale lui Al Ghazali?

De departe însă stau cel mei bine la iudaism. Mai am două chestii de rezolvat și apoi pot da avansul pentru o discuție cu Moise. Prima ar fi prepuțul. Îl știu de mic. De prepuțic , să zic așa. Plus că am făcut o simulare și amintirea încă doare. A doua e Midrashul - colecția de texte omiletice care completează de minune Talmudul. Adică dacă Talmudul îți zice că pe X trebuie să îl omori cu pietre, Midrashul vine cu minim trei povești din care reiese clar că individul respectiv merită doar o bordură în freză, nu să strici drona pe el.

De unde să fac eu rost de Midrash? Să-l descarc gratis de pe site-uri obscure? Nu ar fi kosher. Să îl cumpăr în ediția Soncino în engleză? E o variantă mai pentru săraki, dar mă deranjează că e doar în engleză iar eu vreau bilingv engleză-ebraică sau franceză-ebraică. Ei bine acum e disponibilă o ediție cu copertă țipătoare, în 17 volume, variantă engleză-ebraică, cu comentarii și indicații. Preț nou? Vreo 1100 de dolari plus transport. Plus TVA și alte taxe ascunse. Plus mersul la Poșta română - mai nasol decât taxele ascunse. Noroc că există site-uri de licitatii și oameni dispuși să renunțe la această mică comoară.

Apare ofertă: zbang! Midrash Rabbah full size nou-nouț-puțin mai vechi și citit doar o dată și nici atunci până la capăt - 340 de dolari, transport și taxe calculate pentru România - 165 de dolari. Cam cât aș obține acum pe trocarici dacă îl vând cu plinu făcut. Plus diferența de 340 de dolari, evident. Dar nu-i 1700 cât ar costa din librărie. Și în loc să apăs pe “ buy now” mă pune șarpele să întreb AI cât să licitez. Nu știu AI-ul vostru cm e, dar al meu e făcut în Tel Aviv.

- Te-ai asigurat că sunt toate cele 17 volume?
- Oi! Cum să mă asigur?
- Întreabă vânzătorul dacă sunt toate cele 17 volume și care e starea lor reală. Ar fi bine să îți trimită poze cu toate și interior și exterior.
- Oi! Păi cine ar face asta?
- Cine vrea să vândă.

Bun. Cer femeii să-mi confirme că-s toate volumele. Și că starea lor e foarte bună. Femeia îmi confirmă ambele. Îmi trimite și poze. I le arăt AI-ului. Ochiul lui artificial observă o copertă zgâriată.

- Dă-i 280.
- Oi! 280? Sigur?
Stă, se gândește cale de 2-3Kwh și-mi răspunde:
- Ai dreptate, oferă 270.
- Ppppăi ăsta nou e 1100 de parai, femeia îl dă cu 340, ne mai zgârcim la 70?
- Da, că-ți scade și TVA când plătești taxele la Poștă. Și te învăț să declari coletul ca fiind cu cărți să-ți aplice TVA de 11% nu de 21% cat e standard.

Cine n-are AI ca al meu să-și cumpere! Ei bine, am făcut exact cm m-a învățat și am o veste minunată! Am rămas cu trocariciu pentru că am pierdut licitația. Și nici mistique n-am reușit să fiu.

Jurnalul de călătorie al unui mizantrop leneș

Nu-mi amintesc când sau dacă am fost vreodată plecat din țară în concediu mai mult de 5 zile. Media a fost de 4 zile. Anul ăsta am fost 3 zile. Unde? În Dubrovnik. Ce am făcut în Dubrovnik? După cm arată graficul, în special am mers. Ce am văzut în Dubrovnik?

No country for fat man - varianta pentru cititorii care n-au fost încă în Croația

În primul rând cazarea: Hotelul era situat la 100m de mare. Dar acei 100 de metri erau pe verticală, pe orizontală erau 3.2km. Dacă alegeai varianta pe verticală trebuia să cobori/urci fix 554 de trepte. Vorbesc serios și am martori pentru că am numărat: 554 de trepte. La început martorii au fost mai mulți, dar după două zile s-au împuținat vizibil. Cu noi erau cazați și niște hodorogi de englezi care au abordat, plini de entuzism, traseul vertical. Dacă eu număram treptele, fetele mele numărau englezii. În fiecare zi ele aveau din ce în ce mai puțin de numărat. Eu tot 554.

În al doilea rând temperatura: Dacă stăteai la soare aveai parte, la miezul zilei, de 29-30 de grade. Dacă te plimbai prin centrul lor vechi după apus experimentai cele 45 de grade pe care le radiau pereții clădirilor. Uneori doar transpirai, alteori leșinai, depinde.

În al treilea rând: prețurile. Singurul oraș vizitat până acum în care prețurile din aeroport erau egale sau puțin mai mici decât cele din oraș. Majoritatea teraselor ofereau apa plată la jumate la 3-4 euro si cola la sfert la 5 euro. În aerport la duty free apa era la 2.5 euro. În prima zi ne-am luat-o pentru că deshidratarea fiind extremă am consumat aproximativ 3-4 litri de lichide de persoană. A doua zi am descoperit niște minimarketuri cu prețuri mai umane și nota de plată s-a prăbușit dramatic. Asta nu înseamnă că nu au încercat să ne fure cerând pe un bon de 12 euro fix 20 de euro.

În al patrulea rând: peisagiile. Ce e al lor e al lor. Au peisaje și-n stânga și-n dreapta: munți, păduri, ziduri, cetăți, bolovani, mănăstiri, yachturi luxoase, hoșcotine poleite cu aur etc. Dar nu în față și în spate. În față ai trepte, în spate ai tot trepte. Walk of shame al doamnei Cercei sau cm draci o chema pe blondina aia plimbată despuiată pe străzile acestei localități e vax. Dacă voiau cu adevărat să își bată joc de ea o cazau la hotelul unde am stat noi, o trimiteau încălțată în șlapi pe trepte până la plaja de la “100 de metri de hotel” și când ajungea jos îi spuneau “am uitat în cameră papucii de plajă. Nu te duci tu înapoi după ei?”

În al cincilea rând: olteni. Nu erau foarte mulți români, dar cei pe care i-am întâlnit, evident întâmplător, erau, într-o proporție covârșitoare, followerii perfectului simplu. La un moment dat, lângă noi, se târa prin centrul vechi o pereche care făcea inventarul obiectivelor vizitate:” Făcuși poze la cetate? Făcui, da’ nu la toată!…pe ziduri te duci singur că pe mine mă doare spatele. Păi te duru și ieri… Păi mă duru și nu-mi trecu!”

Una peste alta un loc minunat în care îți încarci bateriile cu energie. Asta dacă prin “baterii” înțelegi “sarcomere” iar prin “energie” - “acid lactic”. Pentru că, până în ziua de azi ,și pe mine mă duru și nu-mi trecu.

Pentru cititorii care au fost în Croația și acum le e dor de dumneaei, am făcut un efort și am tradus textul.

n prml rnd czr: Htll r stt l 100m d mr. Dr c 100 d mtr r p vrtcl, p rzntl r 3.2km. Dc lg vrnt p vrtcl trb s cbr/rc fx 554 d trpt. Vrbsc srs ș m mrtr pntr c m nmrt: 554 d trpt. L ncpt mrtr fst m mlț, dr dp d zl s- mpțnt vzbl. C n r czț ș nșt hdrg d nglz cr brdt, pln d ntzsm, trsl vrtcl. Dc nmrm trptl, ftl ml nmr nglz. n fcr z l v dn c n c m pțn d nmrt. tt 554.
n l dl rnd tmprtr: Dc stt l sr v prt, l mzl zl, d 29-30 d grd. Dc t plmb prn cntrl lr vch dp ps xprmnt cl 45 d grd p cr l rd prț cldrlr. nr dr trnspr, ltr lșn, dpnd.
n l trl rnd: prțrl. Sngrl rș n cr m fst pn cm n cr prțrl dn rprt r gl s pțn m mc dct cl dn rș. Mjrtt trslr fr pl plt l jmt l 3-4 r s cl l sfrt l 5 r. n rprt l dty fr p r l 2.5 r. n prm z n-m lt- pntr c dshdrtr fnd xtrm m cnsmt prxmtv 3-4 ltr d lchd d prsn. d z m dscprt nșt mnmrktr c prțr m mn ș nt d plt s- prbșt drmtc. st n nsmn c n ncrct s n fr crnd p n bn d 12 r fx 20 d r.
n l ptrl rnd: psgl. C l lr l lr. psj ș-n stng ș-n drpt: mnț, pdr, zdr, ctț, blvn, mnst r, ychtr lxs, hșctn plt c r tc. Dr n n fț ș n spt. n fț trpt, n spt tt trpt. Wlk f shm l dmn Crc s cm drc chm p blndn plmbt dspt p strzl cst lcltț vx. Dc v c dvrt s ș bt jc d cz l htll nd m stt n, trmt nclțt n șlp p trpt pn l plj d l “100 d mtr d htl” ș cnd jng js spn “m tt n cmr pp c d plj. N t dc t np dp ?”
n l cncl rnd: ltn. N r frt mlț rmn, dr c p cr -m ntlnt, vdnt ntmpltr, r, ntr- prprț cvrștr, fllwr prfctl smpl. L n mmnt dt, lng n, s tr prn cntrl vch prch cr fc nvntrl bctvlr vztt:” Fcș pz l ctt? Fc, d’ n l tt!…p zdr t dc sngr c p mn m dr sptl. P t dr ș r… P m dr ș n-m trc!”
n pst lt n lc mnnt n cr ț ncrc btrl c nrg. st dc prn “btr” nțlg “srcmr” r prn “nrg” - “cd lctc”. Pntr c, pn n z d z ,ș p mn m dr ș n-m trc.

Despre oameni și alți oameni

Azi vorbim despre acele persoane care trăiesc în două lumi, dar plătesc impozite doar într-una.
În urmă cu ceva timp vă povesteam despre o doamnă cu care natura a fost darnică în limita posibilităților. Că și natura, draga de ea, are zile și zile. Dar aici intervine avantajul trestiei gânditoare față de trestia rumegătoare. Dacă te naști cu unele dezavantaje fizico-psihice, în caz că ești bou ești practic condamnat la o grabnică tăiere sau , mai rău, la ore suplimentare în jug, dar, în cazul omului, nu e întotdeauna așa. E suficient să compensezi prin fabulație și ce părea handicap devine avantaj. Doamna despre care nu v-am mai povestit nimic de câțiva ani pentru că nu mi-a mai călcat pragul cabinetului este cea care a plecat în Peru la ferma de lame a iubitului cu 20 de ani mai tânăr, apoi în Rusia, apoi în Indonezia, în China și doar ea mai știe unde. Atâta doar că acele călătorii erau imaginare. Vreo 3-4 ani nu s-a programat la mine niciodată din țară. Suna și spunea " vă rog foarte mult o programare la dom' doctor, repede că sun din Moscova și fiecare minut costă o avere! Și azi dacă se poate că am posibilitatea să ajung!". După o vreme viața în această lume paralelă a început să-și arate beneficiile. S-a apucat să scrie cărți. Nuvele, piese de teatru, volume de poezii, o monografie despre pisici - a avut două și le-a urmărit urmărit științific băgându-le într-un tabel, una despre primul bărbat - care a murit din cauze medicale la vârsta de 90 de ani, fapt menționat chiar pe copertă. Dar nu dumneaei e subiectul principal de azi.

Ieri am cunoscut varianta sa masculină. Vârta 60 spre 70. Mustață. Umbrelă. Vorbesc serios: pe căldura aia năucitoare, niciun nor pe cer, domnul mi-a venit la cabinet cu mustață. Vă relatez doar partea de dialog suprarealist:
- Am fost general de securitate. Dar nu securitatea noastră.
- ?
- Doar atât vă pot spune ca să nu vă compromit... mă înțelegeți?!
- Nici măcar asta nu trebuia să îmi spuneți, eu v-am întrebat de ce ați venit la consultație.
- Mă doare burta.
- Așa. Detaliați, vă rog! Mai precis unde, de cât timp...
- Sunt câțiva ani. Eram pilot pe un avion cu care transportam droguri în junglă. Știți povestea că m-au dat și la ziar.
- ???
- La un moment dat m-au doborât.
- Cine v-a doborât?
- Cei care mă urmăreau, normal.
- Și?
- Și cât am trăit în jungla aia mi-am dat stomacul peste cap.
- Mhm. De la banane? Erau necoapte?
- Atunci am rămas și șchiop.
- Să rămânem deocamdată la durerile de burtă.
- Aveți dreptate. Mă cam doare.
- Toată burta, un loc anume din burtă...?
- Unde m-a lovit un arab cu mitraliera.

Nu e neapărat o provocare, dar vă rog ca la următoarea consultație pentru hemoroizi să începeți cu " de meserie sunt fachir și de două zile nu îmi găsesc cobra..." pentru că e păcat să nu-i tremure oleacă degetul doctorului.

Știu că e război, e secetă, e salvarea neagră, dar ce urmează să vă povestesc necesită o punere în alt context, mai dramatic decât cele deja enumerate.

Casa noastră de la Mera e pe un deal. Casa lui Costel e tot pe deal că nu degeaba suntem gard în gard, dar partea lui de deal, din punct de vedere geologic, e mai de căcat și imediat veți înțelege că nu doar din punct de vedere geologic.

Ploile din iulie - nu știu dacă vă amintiți, dar în iulie a plouat în drach- au dus la două catastrofe insuficient mediatizate. Prima ca importanță pentru mine a fost inundarea beciului nostru. Tot prima ca importanță, dar pentru Costel, a fost că o parte din curtea lui a luat-o la vale antrenând și fosa septică.

Între noi și șosea mai e un rând de case. Case din acelea pitorești, de oameni așezați. Ei bine, omul așezat sub Costel s-a trezit peste noapte cu fosa lui Costel așezată, la rândul ei, pe cotineața porcului. Din păcate cotineața n-a rezistat. Din fericire porcul nu era acasă. Porcul nu era în general pentru că vecinul de sub Costel e plecat în Italia și nimeni nu mai știe de el de vreo 5 ani așa că, la început, nimeni, dar absolut nimeni nu s-a sesizat în privința fosei. Nici măcar Costel. Abia în urmă cu două săptămâni când s-a cosit dealul respectiv s-a constatat că fosa nu mai e la locul ei și că țeava de scurgere iese falnic în atmosferă. Deci de câte ori Costel folosea toaleta conținutul era ejectat direct pe dealul sus menționat. Pentru că în situația actuală este imposibil să repună fosa pe poziția inițială și oricum nu are banii necesari pentru a schimba traseul instalației Costel a luat decizia - aparent salutară - de a nu mai folosi toaleta în cauză.

Scuzați vă rog lunga introducere, dar acum ajungem în miezul chestiunii. Vineri i-a venit fata din Anglea. Cu soț și copil minor. Nu știu ce s-a discutat la ei în curte vineri seara pentru că muzica fost atât de tare încât nu ne înțelegeam la noi în curte decât prin semne. Dar un lucru e sigur - între două pupături și "hai noroc, helou!" au uitat să informeze oaspeții străini că toaleta din casă e nefuncțională.

Ce urmează să citiți e 100% real.
Sâmbătă ora 7-7:10. Urlet de cetățean european, tăticu'. Dar urlet. Apoi țipete românești. În căutare de sențional am fugit la gard. Era o agitație de neimaginat.
- Ce s-a întâmplat, mă, Costele?
- Ale dracu' veverițe!
- Ce ți-au ros?
- N-au ros nimic, au sărit pe englez.
Ca omul pățit îi zic resemnat:
- Aaa, au căzut din pod pe el. Săracu'!
- Nu! Au sărit din veceu. Au intrat pe țeavă că n-am mai folosit-o... știi tu de ce... și când a ridicat ăsta capacu' au sărit pe el. Își făcuseră cuib acolo.
Atacul animalelor sălbatice nu e niciodată amuzant pentru victimă. Dar cm de data asta nu eram eu victima am început să râd ca prostu.

- L-au mușcat de cur pe giner'tu?
- Nu l-a mușcat, că doar săltase capacu'.
- Mă, ce să zic...
- Ce să zici?! Asta e, bine că a fost doar atât că putea să intre, Doamne ferește, alt animal, mai periculos, ne omora naibii în somn!

Acum, gândind la rece problema, fauna Vrancei nu conține alte animale sălbatice capabile să treacă printr-o țeavă portocalie de 11cm și să te sugrume/muște/zgârie profund/otrăvească cu bună știință în timpul somnului cu excepția veverițelor. Și a pârșilor. Și a șobolanilor. Și a lui Momo. Știți ceva? Pentru propria siguranță când veniți la noi în vizită ori nu folosiți toaletele ori bateți încetișor în capac înainte de a-l sălta.

Despre oameni și cuptoare.

Nu foarte des, dar nici atât de rar pe cât mi-aș dori, electrocasnicele din casa mea își săvârșesc electronii pe lumea asta și se duc să spele vase sau să fiarbă ouă pe lumea ailaltă. În urmă cu două săptămâni mi-a plecat la dreapta Chef-ului cuptorul incorporabil.

Cuptorul meu incorporabil, spre deosebire de alte cuptoare de acest gen a avut o viață pustnică, solitară. A fost mai mult pe meditație și introspecție decât pe gătit. Vreo trei ani nu l-a deschis nimeni. Apoi l-am deschis întâmplător când căutam o tavă pe care să tai un pepene. Apoi, îmi amintesc și acum momentul, i-am dat greu. Am pus în el la făcut un ciolan de peorc. La vreo 10 kile cam așa. Când am reușit să închid ușa mi-a gemut palul de sub el.

(Voi știți cm se face pulpa de porc pe modul slow-sănătos? Am aflat alatăieri de la BTLDS care e șefu masterșefilor: trebuie să ții cuptorul la 170 de grade câte o oră pentru fiecare kil de carne - 10 kile = 10 ore.)

Eu nu m-am uitat la ce temperatură am pus pulpa, dar am scos-o aproape carbonizată a doua zi. Cu ocazia asta mi s-au ars rezistența de jos și motorul ventilatorului. Drept urmare o parte din zeama rezultată nu s-a evaporat ci s-a prelins pe mobilă până jos și mi-a umflat parchetul. Cred că sunt singurul om inundat de cuptorul incorporabil.

Au mai trecut câțiva ani. Iar acum două săptămâni, sâmbătă seara, când l-am provocat să-mi coacă un dovlecel, m-am pomenit că mă sună mama. Casa lor e lipită de a mea.
- Ce faci?
- Bine. Cred. De ce mă suni?
- Sună tu la Electrica!
- De ce?
- Păi tu ai curent? Că la noi nu e curent.
Nu, nici eu nu aveam curent, dar dormind nu resimțeam această lipsă. Și sun la Electrica. Secțiunea deranjamente. După ce mă plimbă o voce impersonală prin tooot județul enumerându-mi toaaaate localitățile adâncite în beznă, sunt transferat la un operator. Care, cu cea mai personală voce, mă întreabă dacă mi-am verificat tabloul de siguranțe. După ce mi-am cerut scuze de deranj departamentului Deranjamente am săltat siguranța. Care a stat erectă 2 secunde apoi s-a prăbușit la loc. Nu am avut nevoie de investigații suplimentare, am știut, instinctiv, că de vină e dovlecelul.

Drept urmare - shopping de cuptoare incorporabile.
Pasul 1 - prospectarea pieței
Piața e plină de cuptoare. Pe emag - 1400 de modele. Pe altex - 140. În centrul Odobeștiului - 2. În toate cele trei cazuri - mult prea multe!

Pasul 2 - interogarea Chat gpt-ului
- Care e cel mai bun cuptor incorporabil?
Și încep să curgă informațiile: Bosch seria 6, AEG combi-nush-ce, Electrolux bla-bla
- D-astea am auzit și eu. Nu. Eu vreau cel mai bun.
- Aaa… pai cele mai bune sunt Bosch seria 8, AEG Combi Steam și Miele.

Miele. Cel cu Coaili dacă vă amintiți.
- Dar ceva peste Miele?
- V-Zug și Gaggenau.

Wow. Numai când mi-o scris Gaggenau am simțit furnicături. Am știut că asta e ce trebuie.
Sper că vă dați seama că am sunat la ei, da? La “Ei” a însemnat la unul dintre cele 3-4 magazine care vând brandul ăsta că reprezentanță n-am văzut să aibă.
Dialogul a fost 100% real.

Voce de moldovean (eu): Bună ziua!
Voce de gaghenau (el): Vă salut! Bună ziua!
VM: mă interesează un cuptor de la dvs!
VG: ce model v-ar interesa?
VM (și repetasem în gând de 100 de ori Gaggenau-Gaggenau): Gaghen..ștain?

VG pauză. Instantaneu realizez ce cretinitate am zis. Mă corectez.

VM: Scuze, am uitat numele. Nu Miele! Ăla mai bun!
VG: Gaggenau?
VM: Gaggenau!
VG: Un model anume?
VM: ăăă…incorporabil?!
VG: toate sunt incorporabile. Vreți mai simplu sau cu injecție cu abur?
VM: injecție cu ce?
VG: cu abur. Dvs. gătiți sous vide?

Am vrut să-i zic că mama mai fierbe câte o găină sous presiune, dar după Gaghenștain am zis să nu întind coarda.

VM: nu prea.
VG: atunci nu aveți nevoie de injecție cu abur. Mergem pe un model mai simplu.
VM: vă rog, cât mai simplu.
VG: am ceva pe stoc la 20 de mii redus de la 24.
VM: 20 de mii de… lei?
VG râzând ușor: de lei. Am și de 20 de mii de euro, dar doar pe comandă și nu cred că vă interesează.

Brusc îmi amintesc ce se stricase la răpostu’.
VM: are ventilație?

În clipa aia i-a coborât vocea cu două octave.
VG: știți ceva despre această firmă?
Nu apuc să-mi etalez ignoranța pentru că VG continuă.
VG: Gaggenau face cuptoare de peste 300 de ani. Modelele noastre nu sunt niciodată simple, sunt vârful tehnologiei. Sunt testate să reziste 20 de ani! Cel mai bun oțel! Cea mai bună sticlă! Evident că au ventilație!
VM: nu vă supărați, dar curentul electric se folosește abia de vreo 200 de ani.
VG: n-am zis cuptoare electrice.
VM: mă scuzați.
După alte două-trei zbateri jenante am închis convins că Gaggenau e ce-mi lipsește. Așa că mi-am cumpărat un Candy la 1500 de lei. Pe care nu-l bag în priză până nu crește Dunărea.

În ciuda speranței exprimate de mulți dintre dvs, dar și de către prieteni apropiați (și chiar de unii membri ai familiei) că delirul meu mistic a luat sfârșit odată cu publicarea primului volum din "Cuvintele care au țesut lumea", ei bine, vă anunț că am terminat volumul doi. Nu terminat în sensul de "bun de tipar" ci terminat în sensul de adunat materialele și încropit varianta inițială. În intervalul dintre vol 1 si vol 2 numărul cărților sfinte din biblioteca mea a cunoscut o creștere exponențială. În acest moment nu mai am raftul de mistică iudaică, raftul de mistică musulmană sau raftul de mistică creștină ci biblioteca de fiecare credință în parte. Atât de multe sunt încât simți niște furnicături cuvioase de când ieși de pe autostradă, iar când te apropii de Odobești te ia cu levitație.
Atât de multe sunt încât sâmbăta trecută, în timpul mesei de prânz, tata m-a întrebat, cu cea mai sinceră îngrijorare:
- Ce o să faci cu ele după ce mori?
- Poftim?
- După ce mori...
- Așa, optimistă abordare, după ce mor... ce?
- Ce se întâmplă cu cărțile tale?
- Îi rămân Ilincăi să le vândă mai departe.Dacă le-o mai cumpăra careva.
- Nu cărțile scrise de tine. Celelalte.
- Celelalte... tot ei.
- Pe Ilinca n-o interesează.
- N-o interesează acum. Poate la momentul ăla o interesa-o.
- Trebuie să le donezi unei biblioteci.
- Le donez unei biblioteci.
- Sau unei biserici.
- Sau unei biserici.
- Pe cele evreiești unei sinagogi...
Discuția, inițial amuzantă, începe să mă enerveze.
- Auzi, papa, tu știi ceva ce eu nu știu? Ai băgat analizele mele pe chat gpt și mi-a ghicit că mă curăț? Lasă-mă cu chestiile astea morbide!
Câteva înghițituri se derulează în liniște. Apoi:
- Mă, da' poate din cauza lor ne-a ocolit grindina până acum. Nu le da nimănui!
În atenția celor interesați sistemul antigrindină de la Mera e la mine în cameră. Din păcate are limitele lui. Nu merge la veverițe.

În altă ordine de idei vă spun și vouă o informație interesantă din Mișna(Pirkei Avot): în ziua de vineri, pe seară, cu o secundă înainte de Sabbat, Dumnezeu a mai făcut, la repezeală 10 chestii: toiagul lui Moise, tăblițele de piatră cu poruncile, curcubeul, mana, scrierea, gura pământului, gura măgarului...
Gura măgarului? Care măgar? Drept urmare am căutat măgarul cu pricina. Unde? În cea mai cunoscută traducere englezească a Bibliei -KJV. Și la Numeri 22:21-35 am dat peste peste el. Mă rog, peste ea căci e o măgăriță. Uneori traducerea te pune pe gânduri mai mult decât textul original. De ce au optat englezii pentru ass în loc de donkey, nu știu, dar narațiunea e captivantă în ambele variante de interpretare.